Giulia: Secrete simple ca sa obtii fericirea:

Ziua cea mai frumoasa: azi,
Lucrul cel mai usor: sa te inseli,
Obstacolul cel mai mare: teama,
Cea mai mare greseala: a abandona,
Radacina tuturor relelor: egoismul,
Distractia cea mai frumoasa: munca,
Cei mai buni profesori: copiii,
Prima necesitate: comunicarea,
Cea mai mare fericire: a fi util celorlalti,
Misterul cel mai mare: moartea,
Cel mai mare defect: indispozitia,
Fiinta cea mai periculoasa: mincinosul,
Sentimentul cel mai josnic: ranchiuna,
Cadoul cel mai frumos: iertarea,
Cadoul cel mai necesar: caminul,
Ruta cea mai rapida: drumul corect,
Senzatia cea mai satisfacatoare: pacea interioara,
Arma cea mai eficace: surasul,
Cel mai bun remediu: optimismul,
Cea mai mare satisfactie: datoria implinita,
Forta cea mai puternica: credinta,
Fiintele cele mai necesare: parintii,
Cel mai frumos dintre toate: dragostea.
(din folclorul indian)

Dorul de trecut

Pe drumul prafuit desculta m-am lasat
Am dat la spate gandul la tine si-n lume am plecat,
Am incercat sa m-amagesc cantand ca-ndragostita
Ce am ales pentru o viata o dragoste neantalnita.

Ma-ndrept cu pas grabit spre casa parinteasca
Sa strang la piept parintii si vatra romaneasca
C-am stat mult timp plecata si-n urma am lasat
Casa, pe cei dragi si tot ce mi-a fost drag.

In aerul curat si roua pura cristalina
E tot ce-mi pot dori mai mult si-o strangere de mana,
Din partea celor ce crescand ei m-au vazut
Si a parintilor o sarutare caci mult au suferit.

Am vrut sa-mi fac o soarta, o cale si un tel
Sa fiu a mea stapana, sa am destinul meu,
Si mi-am facut de toate, si faima si destin
Dar anii au trecut ningand peste-al meu chip.

Timpul a trecut ca praful ce-n zari dispare
M-am trezit deodata singura si amintirea doare,
Ca nu am stat langa cei pe care i-am iubit
Le-am dat multa tristete si i-am dezamagit.

IMI BEAU AMARUL

In seara asta vreau sa beau sa ma imbat
Sa-mi cant sufletul ce-mi plange si amarul sa-mi inec,
Vreau sa strig in gura mare si lumii sa povestesc
Cum ca dragostea-ncet moare si de durere ma topesc.

Privesc in jur si totul in jurul meu plange
Cui as putea sa-mi descarc sufletul, ca inima-n bucati
mi se rasfrange,
As vrea sa zbor in ceru-nalt si de-acolo sa privesc
Sa nu am sentimente si nici inima sa imi ranesc.

Dar sunt singura si trista intr-o lume ratacita
Imi beau sufletul amar, ca de viata-mi este frica,
Ratacesc pe strazi pustii si nu stiu unde ma-ndrept
Ratacesc si nu stiu unde si amarul mi-l inec.

Privesc pierduta cum sticla de pe masa incetul se termina
Ca durerea ce o simt e mult mai mare si bautura n-o alina,
Privesc in jur si-mi pare ca toti pe mine ma condamna
As vrea pe toti sa ii lovesc si sa dispar in goana.

Ma simt straina, ma simt stingher
Asta nu e viata mea, e un vis etern,
Ma simt usoara ca un fulg de nea
Ce rataceste ziua-n amiaza mare, pe o straduta-ngusta
langa o cafenea.

Soarele ce straluceste si vantul ce usor ma racoreste
Ma poarta-n zari inalte si-mi deschide porti albastre,
Zbor ca vantul, lin ca gandul si cutreier tot pamantul
Zbor sa-mi linistesc suspinul, amarul, tristetea si destinul.

Trezita brusc din acest vis intarziat
Ma-ntreb ce s-a-ntamplat cu adevarat,
Ca sufletu-mi la fel de trist si-ngreunat
Doare tot mai mult, nu s-a mai alinat.

Din dulcea mea betie in care am cazut
Totul este la fel, e ca la-nceput,
Durerea ce o simt in piept si-n sufletu-mi ranit
Nu are vindecare, amoru-i ratacit.

Cand ceru-nalt albastru in doua se v-a despica
Poate voi reusi sa aflu raspuns la toata povestea mea,
C-am suferit de cand ma stiu si poate inca voi mai suferi
Atata timp cat voi trai, dragoste nu voi mai oferi.

M-am imbatat cu vise, tristete si alcool
Am strans durerea-n mine si-am plans in dormitor,
Am strabatut cu gandul pamantul si ratacind prin ani
Am alungat iubirea si mi-am facut dusmani.

Mi-am indreptat privirea catre un univers demult pierdut
Am vrut sa las in urma ce-a fost, s-o iau de la-nceput,
Sa vad in jurul meu tot ceea ce-i frumos si ceea ce-i placut
Sa las in urma amintirea ca tare m-a durut.

Din ceea ce am vrut nimic nu s-a schimbat
Minte-mi zboara aiurea e de necontrolat,
Paharul de pe masa se schimba tot mai des
As vrea sa-l pot lasa, e prea tarziu, nu mai am de ales.

Mintea-mi este ratacita, privirea-mi joaca feste
Starea ce o simt e tot mai rea, dar frica nu-mi mai este,
Simt o forta ce se naste din suflet si in iubire
As vrea viata sa-mi traiesc in liniste si pretuire.

Te blestem,

Te blestem sa nu vezi soare, sa-ti duci zilele-n inchisoare,
Sa nu vezi ca-i zi lumina, si nimeni sa n-aiba mila,
Te blestem sa-ti plangi tristetea, zilele si tineretea,
Din ochii tai sa iasa foc si sa n-ai pic de noroc.

Cand soarele nu va mai straluci, durere peste tine va veni,
Sapte zile, sapte nopti sa nu dormi, ca n-ai sa poti,
Blestem sa nu fii iubit si sa plangi ca n-ai murit,
Apele siroaie peste tine vor veni si liniste nu vei gasi.

Blestem singur sa ramai, sa n-ai parte de dragostea nimanui,
Sa te arda focul vietii si pacatele tineretii,
Blestem sa te-nghita cerul si pamantul,
Sa te poarte apa, sa te-alunge vantul.

Povestea unui urs

A fost odata ca niciodata… asa incepe orice poveste, cu un inceput si un final.
O minge rotunda, acoperita cu blana alba gri, cu ochii albastri, se apropie de mine maraind. M-a ales sa-i fiu stapan. Un pui de ciobanesc caucazian, de o frumusete incredibila, m-a ales sa-i fiu stapan pe viata. O forta de urs, o putere neobisnuita, ascultator, iubitor, sensibil, firav si gingas in acelasi timp. Parea de neinvins, dar totusi moartea l-a invins mai devreme decat trebuia si poate ca dragostea ce a avut-o pentru noi l-a mai tinut in viata in toata aceasta perioada. Parea o minge vie, ce-i placea sa se scalde in apa, in disperarea celorlalti caini care nu mai reuseau sa bea apa din cauza lui. Cu o laba reusea sa culce la pamant alt caine de varsta lui. Cu el au crescut alti trei caini, doi ciobanesti germani (lupi) si o femela caucazian. Au crescut impreuna, s-au jucat impreuna si au mancat la fel toti. Calm, ascultator, “micutul” care devenise cat un urs, astepta cu nerabdare sa ne vada, sa ne auda, iar la apropierea noastra ridica boticul ca sa-si primeasca sarutul de zi cu zi. Coada ca un evantai, demonstra bucuria ce o exterioriza de fiecare data cand eram in preajma lui. Ii spuneam Tzar, pentru ca prezenta lui era impunatoare, maret ca un imperator, conducator si dur ca un Tar. La vederea lui, multi faceau un pas inapoi, dar defapt era bland si atat de bun… La doi ani jumate, boala incepuse sa-si arate efectele si sa-l manance in interior incet-incet, iar la 3 ani jumate s-a stins. In toata aceasta perioada, suferea in tacere, in lumea lui. Cu ajutorul tratamentului a rezistat cu mari eforturi, cu chin si vointa lui de a trai. Nu-l mai incanta nimic. Doar la sarutul nostru i se luminau ochii si parca incerca sa ne spuna durerea care-l chinuie. Tratamentul pentru ciroza hepatica urmat in aceasta perioada a fost in zadar. Am sperat ca vom invinge moartea si ca-i vom reda linistea, ameliora durerea si bucuria de a trai, dar n-a fost asa.
In seara de 5 septembrie 2008 m-am apropiat de el si m-a privit cu ochii care abia se mai vedeau, ca erau intrati in orbita de slab ce era, in care parca-mi spunea: ma abandonez, nu mai pot lupta cu boala ca sa traiesc! Nemancat de doua zile, neridicandu-se deloc de jos, ma privea cu ochii stersi, dar parca pentru un ultim salut, a facut un efort si s-a ridicat cu labele din fata. A fost ultima data cand Tzar, cel de neinvins, ursul, m-a privit, a avut viata.
A doua zi de dimineata, inca cald, nu mai respira, cu blana pufoasa, parea ca doarme, dar nu mai avea viata, se abandonase, refuzase sa mai lupte pentru viata. Va ramane mereu “micutul” pentru noi. Ciao piccolo, Adio Tzar!

Giulia

“Adevarul este rareori pur şi niciodată simplu.” O.Wilde

Secrete simple ca sa obtii fericirea:

Niciun comentariu:

Dorul de trecut

IMI BEAU AMARUL

Arhivă

Te blestem,

A murit Tzar! Traiasca Tzar!

Povestea unui urs

IN FATA MORTII