“Adevarul este rareori pur şi niciodată simplu.” O.Wilde

“Adevarul este rareori pur şi niciodată simplu.” O.Wilde
“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.” (Marile speranţe) Charles Dickens.

Nu te vom uita niciodata Tzar!


Azi sunt 3 ani de cand neinfricatul, neinvinsul si gigantul Tzar, fara voia lui, a parasit lumea aceasta, familia care il iubea mult si pe ceilalti 3 caini lup care ii erau ca frati. Salutul de adio a fost facut cu mari eforturi pentru ca boala il macina pe dinnauntru incetul cu incetul, iar despartirea de noi era foarte grea. Cu ochisorii umezi, intrati in orbita, parca voia sa-mi spuna ceva...nu puteam sa-l inteleg, nu voiam sa accept ca nu mai e nimic de facut pentru el, nu credeam ca cerul mi-l putea lua asa de repede de langa mine... El in acea clipa isi lua ramas bun de la mine, iar eu inca mai speram! A ramas afara privindu-ma cum ma indreptam spre casa, a ramas privind lung in urma mea... Dimineata l-am gasit cu privirea indreptata spre usa casei, asa cum facea el de obicei, dar de data asta fara sa se mai bucure la vederea noastra si fara sa-i mai bata in piept inimioara! Va ramane mereu piccolo Tzar pentru noi si ni-l vom reaminti cu placere intotdeauna, va ramane in inima si sufletele noastre o amintire si o comoara nepretuita. A facut parte din viata noastra, iar in sufletele noastre locul lui nu il va ocupa nimeni niciodata!!! Te vom iubi mereu Tzar si nu te vom uita niciodata! Adio piccolo Tzar!!!!.....
De multe ori realizam abia dupa ce am pierdut pe cineva drag, cat de important era in vietile noastre. Iubiti si pretuiti atunci cand este inca in viata si nu atunci cand mergeti la cimitir sa duceti un buchet de flori la sfarsit de saptamana!!!!!!

Piccola mia!!!

Piccola mia!!!
Maledetto quel giorno....!!! Un anno fa una brutta malattia, una lunga sofferenza ti ha portata via lontano da me per sempre e hai lasciato un grande vuoto e un immenso dolore nella mia vita e nel mio cuore. Tanti anni mi hai fatto compagnia e hai riempito le mie giornate con la tua infinita dolcezza. Non riesco a guardare o a toccare un altro gattino, non riesco a immaginare che un altro prendera il tuo posto, non riesco trattenere le lacrime quando ti penso o quando guardo le tue foto. I 8 anni sono trascorsi troppo in fretta, pero questo anno mi e sembrato un eternita.Vorrei tornare indietro per prenderti ancora una volta in braccia, accarezzarti e guardare il bellissimo volto, vorrei tornare indietro per darti di piu la mia attenzione, curarti ancora di piu, amarti molto di piu. Spero che la dove ti trovi, i tuoi amichetti ti fanno compagnia e che un giorno torneremo a giocare insieme cosi come facevi fino ad un anno fa.Resterai per sempre nel mio cuore piccola..
Mi manchi piccola mia da impazzire, mi manchi......!!! Adio!!!

Confuzi? da, si ... mintiti!!!

Pe tema asta sunt multe de spus si nu cred ca sunt in masura sa raspund ci doar sa-mi dau cu parerea pentru ca sunt multi altii care dau raspunsuri fara inteles sau doar ca sa bruieze mai mult adevarul din societatea in care ne aflam. Suntem martori la evenimentele zilnice care mass media are grija sa ni le arate cu lux de amanunte, se fac descoperiri impresionante, se incheie contracte de milioane de euro si se fac investitii colosale, se impun legi drastice, se promit mizilicuri sau enormitati doar pentru a linisti spiritele, se pornesc razboaie sfinte sau de interese... totul pentru populatie, pentru a ajuta populatia! Hmmm.... Praf in ochi! Minciuna pe fata! Hotie cu documente in regula! Asta e tot ce caracterizeaza societatea in ziua de azi, fie in Romania sau in alta tara, acesta e jocul politic care noi cei de rand suntem obligati, fortati, constransi sa il jucam. Nu mai exista respect, constiinta sau egalitate, ci doar relatii, interes, putere, iar fraieru' respecta legea! Suntem in secolul vitezei, al informatiei si al descoperirilor, unde la doar un clik distanta putem afla informatii din orice domeniu, despre oricine si in orice moment, si nimeni nu se fereste la a-si lasa averea in vazut tuturor.
Daca pana in 1990 nu stiam la ce suma se ridica averea tovarasilor si dupa ce am aflat l-am condamnat ca era foarte bogat, astazi aflam sumele impresionante ale noilor tovarasi care desi nu sunt capi de stat sau presedinti, detin sume fabuloase ca nici cu ajutorul calculatorului nu putem citi zerourile din coada cifrei aflate in conturile distinsilor. Dar ei lupta pentru drepturile noastre! asa zic ei... Daca acesti domni, chiar si fotbalistii, si nu sunt putini, ar pune mana de la mana ar putea ajuta nu un oras, nu o tara, ci un intreg continent, intregul continent african, ar putea salva milioane de suflete, cei mai multi sunt copiii care mor anual din cauza foametei sau a malariei. Dar interesul lor e altul, iar noi nu intram pe ordinea de zi din programul incarcat. Suntem un numar, calul de bataie si batjocora celor care pe spatele nostru si-au dezvoltat afaceri si si-au construit imperii. Mai avem un drept, acela de a trai, dar nici acesta nu e prea sigur, avand in vedere pasii marunti cu care ne indreptam spre un viitor foarte negru. Eu ma intreb ce va mai fi, ce vor mai inventa, dupa gripa aviara, gripa porcina, vaca nebuna, e-coli, tot felul de vaccinuri; dupa dezastrul WTC din Manhattan, tsunami din Indonezia, Malaysia, Thailanda, Maldive, Sri Lanka, Japonia; dupa criza in care ne aflam deja de 4 ani si dupa falimentul anuntat al Americii; dupa criza din Spania, Grecia si Egipt si urmarile ei; dupa masacrul din Oslo;....iar lista poate continua, oare ce va urma? Cred ca ramane doar sa ne introduca in corp cip-uri care sa ne poata controla mai bine sau sa ne poata omora mai usor, fara sa mai inventeze diferite boli, razboaie sau crize....
Recent, o poza care a aparut pe internet, m-a emotionat pana la lacrimi. O poza impartita in doua in care in stanga era papa de la roma asezat pe jiltul sau din aur, tinand in mana toiagul presarat cu diamante si pietre pretioase, iar de deget atarna stralucitor un imens inel de o valoare de neimaginat; iar in partea dreapta a pozei erau copii goi din lumea a treia, slabi numai piele si os, cu ochii iesiti din orbita, burtile enorme si acoperiti de muste .... Cel care postase poza pe internet pusese o intrebare un pic ironica, pentru a ajunge undeva sus, acolo unde ar trebui sa ajunga si sa se vada realitatea care este... :vedeti vreo deosebire intre cele doua poze? ooohh daaaa....!!! dar eu ma intreb acum: biserica de partea cui este? rolul ei nu este de a ajuta pe cel nevoias???..........
Presa ne minte, guvernul ne fura, iar viata noastra atarna de un fir de...paianjen.....
E strigator la cer, e de plans de ingrijorat.... de sperat in mai bine!






Ce e amorul?

Ce e amorul?
E un lung prilej pentru durere,
Caci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.
De-un semn in treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incat sa n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.
Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntalneste drag cu drag
Cum inima ta cere:
Dispar si ceruri si pamant
Si pieptul tau se zbate,
Si totu' atarna de-un cuvant
Soptit pe jumatate.
Te urmareste saptamani
Un pas facut alene,
O dulce strangere de maini,
Un tremurat de gene.
Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atatea ori
Si noaptea-ntotdeauna.
Caci scris a fost ca viata ta
De doru-i sa nu-ncapa,
Caci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.
(M.Eminescu)

Mi manchi!

Mi manchi,
mi manchi ancora...
e piu ti penso e piu mi manchi..
Come ad una persona
che avendo passato la vita ascoltando
una musica dolcissima,
ora fosse costretta a vivere
in un mondo privo di suoni...
"MANCARE"
e una parola troppo debole,
per esprimere il senso di vuoto
che mi hai lasciato dentro...
Il vuoto lasciato dalla tua assenza
e impossibile da colmare.

Non ho piu te...

Non ho piu te e quel che c'e e un niente
che mi pervade...
Non ho piu te, di fronte a me c'e una strada
da riasfaltare,
Non ho piu te e quel che c'e e un uomo
da riabilitare...
Non ho piu te, di fronte a me c'e una nebbia
da diradare.
Non ho piu te e quel che c'e e una vita
da reinventare,
E malinconici...quie pensieri di ieri che non vanno via;
Non ho piu te cosa non c'e il centro
su cui gravitare.

Dorul de trecut


Pe drumul prafuit desculta m-am lasat
Am dat la spate gandul la tine si-n lume am plecat,
Am incercat sa m-amagesc cantand ca-ndragostita
Ce am ales pentru o viata o dragoste neantalnita.

Ma-ndrept cu pas grabit spre casa parinteasca
Sa strang la piept parintii si vatra romaneasca
C-am stat mult timp plecata si-n urma am lasat
Casa, pe cei dragi si tot ce mi-a fost drag.

In aerul curat si roua pura cristalina
E tot ce-mi pot dori mai mult si-o strangere de mana,
Din partea celor ce crescand ei m-au vazut
Si a parintilor o sarutare caci mult au suferit.

Am vrut sa-mi fac o soarta, o cale si un tel
Sa fiu a mea stapana, sa am destinul meu,
Si mi-am facut de toate, si faima si destin
Dar anii au trecut ningand peste-al meu chip.

Timpul a trecut ca praful ce-n zari dispare
M-am trezit deodata singura si amintirea doare,
Ca nu am stat langa cei pe care i-am iubit
Le-am dat multa tristete si i-am dezamagit.

IMI BEAU AMARUL

In seara asta vreau sa beau sa ma imbat
Sa-mi cant sufletul ce-mi plange si amarul sa-mi inec,
Vreau sa strig in gura mare si lumii sa povestesc
Cum ca dragostea-ncet moare si de durere ma topesc.

Privesc in jur si totul in jurul meu plange
Cui as putea sa-mi descarc sufletul, ca inima-n bucati
mi se rasfrange,
As vrea sa zbor in ceru-nalt si de-acolo sa privesc
Sa nu am sentimente si nici inima sa imi ranesc.

Dar sunt singura si trista intr-o lume ratacita
Imi beau sufletul amar, ca de viata-mi este frica,
Ratacesc pe strazi pustii si nu stiu unde ma-ndrept
Ratacesc si nu stiu unde si amarul mi-l inec.

Privesc pierduta cum sticla de pe masa incetul se termina
Ca durerea ce o simt e mult mai mare si bautura n-o alina,
Privesc in jur si-mi pare ca toti pe mine ma condamna
As vrea pe toti sa ii lovesc si sa dispar in goana.

Ma simt straina, ma simt stingher
Asta nu e viata mea, e un vis etern,
Ma simt usoara ca un fulg de nea
Ce rataceste ziua-n amiaza mare, pe o straduta-ngusta
langa o cafenea.

Soarele ce straluceste si vantul ce usor ma racoreste
Ma poarta-n zari inalte si-mi deschide porti albastre,
Zbor ca vantul, lin ca gandul si cutreier tot pamantul
Zbor sa-mi linistesc suspinul, amarul, tristetea si destinul.

Trezita brusc din acest vis intarziat
Ma-ntreb ce s-a-ntamplat cu adevarat,
Ca sufletu-mi la fel de trist si-ngreunat
Doare tot mai mult, nu s-a mai alinat.

Din dulcea mea betie in care am cazut
Totul este la fel, e ca la-nceput,
Durerea ce o simt in piept si-n sufletu-mi ranit
Nu are vindecare, amoru-i ratacit.

Cand ceru-nalt albastru in doua se v-a despica
Poate voi reusi sa aflu raspuns la toata povestea mea,
C-am suferit de cand ma stiu si poate inca voi mai suferi
Atata timp cat voi trai, dragoste nu voi mai oferi.

M-am imbatat cu vise, tristete si alcool
Am strans durerea-n mine si-am plans in dormitor,
Am strabatut cu gandul pamantul si ratacind prin ani
Am alungat iubirea si mi-am facut dusmani.

Mi-am indreptat privirea catre un univers demult pierdut
Am vrut sa las in urma ce-a fost, s-o iau de la-nceput,
Sa vad in jurul meu tot ceea ce-i frumos si ceea ce-i placut
Sa las in urma amintirea ca tare m-a durut.

Din ceea ce am vrut nimic nu s-a schimbat
Minte-mi zboara aiurea e de necontrolat,
Paharul de pe masa se schimba tot mai des
As vrea sa-l pot lasa, e prea tarziu, nu mai am de ales.

Mintea-mi este ratacita, privirea-mi joaca feste
Starea ce o simt e tot mai rea, dar frica nu-mi mai este,
Simt o forta ce se naste din suflet si in iubire
As vrea viata sa-mi traiesc in liniste si pretuire.