“Adevarul este rareori pur şi niciodată simplu.” O.Wilde

“Adevarul este rareori pur şi niciodată simplu.” O.Wilde
“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.” (Marile speranţe) Charles Dickens.

Confuzi? da, si ... mintiti!!!

Pe tema asta sunt multe de spus si nu cred ca sunt in masura sa raspund ci doar sa-mi dau cu parerea pentru ca sunt multi altii care dau raspunsuri fara inteles sau doar ca sa bruieze mai mult adevarul din societatea in care ne aflam. Suntem martori la evenimentele zilnice care mass media are grija sa ni le arate cu lux de amanunte, se fac descoperiri impresionante, se incheie contracte de milioane de euro si se fac investitii colosale, se impun legi drastice, se promit mizilicuri sau enormitati doar pentru a linisti spiritele, se pornesc razboaie sfinte sau de interese... totul pentru populatie, pentru a ajuta populatia! Hmmm.... Praf in ochi! Minciuna pe fata! Hotie cu documente in regula! Asta e tot ce caracterizeaza societatea in ziua de azi, fie in Romania sau in alta tara, acesta e jocul politic care noi cei de rand suntem obligati, fortati, constransi sa il jucam. Nu mai exista respect, constiinta sau egalitate, ci doar relatii, interes, putere, iar fraieru' respecta legea! Suntem in secolul vitezei, al informatiei si al descoperirilor, unde la doar un clik distanta putem afla informatii din orice domeniu, despre oricine si in orice moment, si nimeni nu se fereste la a-si lasa averea in vazut tuturor.
Daca pana in 1990 nu stiam la ce suma se ridica averea tovarasilor si dupa ce am aflat l-am condamnat ca era foarte bogat, astazi aflam sumele impresionante ale noilor tovarasi care desi nu sunt capi de stat sau presedinti, detin sume fabuloase ca nici cu ajutorul calculatorului nu putem citi zerourile din coada cifrei aflate in conturile distinsilor. Dar ei lupta pentru drepturile noastre! asa zic ei... Daca acesti domni, chiar si fotbalistii, si nu sunt putini, ar pune mana de la mana ar putea ajuta nu un oras, nu o tara, ci un intreg continent, intregul continent african, ar putea salva milioane de suflete, cei mai multi sunt copiii care mor anual din cauza foametei sau a malariei. Dar interesul lor e altul, iar noi nu intram pe ordinea de zi din programul incarcat. Suntem un numar, calul de bataie si batjocora celor care pe spatele nostru si-au dezvoltat afaceri si si-au construit imperii. Mai avem un drept, acela de a trai, dar nici acesta nu e prea sigur, avand in vedere pasii marunti cu care ne indreptam spre un viitor foarte negru. Eu ma intreb ce va mai fi, ce vor mai inventa, dupa gripa aviara, gripa porcina, vaca nebuna, e-coli, tot felul de vaccinuri; dupa dezastrul WTC din Manhattan, tsunami din Indonezia, Malaysia, Thailanda, Maldive, Sri Lanka, Japonia; dupa criza in care ne aflam deja de 4 ani si dupa falimentul anuntat al Americii; dupa criza din Spania, Grecia si Egipt si urmarile ei; dupa masacrul din Oslo;....iar lista poate continua, oare ce va urma? Cred ca ramane doar sa ne introduca in corp cip-uri care sa ne poata controla mai bine sau sa ne poata omora mai usor, fara sa mai inventeze diferite boli, razboaie sau crize....
Recent, o poza care a aparut pe internet, m-a emotionat pana la lacrimi. O poza impartita in doua in care in stanga era papa de la roma asezat pe jiltul sau din aur, tinand in mana toiagul presarat cu diamante si pietre pretioase, iar de deget atarna stralucitor un imens inel de o valoare de neimaginat; iar in partea dreapta a pozei erau copii goi din lumea a treia, slabi numai piele si os, cu ochii iesiti din orbita, burtile enorme si acoperiti de muste .... Cel care postase poza pe internet pusese o intrebare un pic ironica, pentru a ajunge undeva sus, acolo unde ar trebui sa ajunga si sa se vada realitatea care este... :vedeti vreo deosebire intre cele doua poze? ooohh daaaa....!!! dar eu ma intreb acum: biserica de partea cui este? rolul ei nu este de a ajuta pe cel nevoias???..........
Presa ne minte, guvernul ne fura, iar viata noastra atarna de un fir de...paianjen.....
E strigator la cer, e de plans de ingrijorat.... de sperat in mai bine!






Un comentariu:

Claus Web spunea...

oare cat mai trebe sa speram sa-si deie seama ca nu se mai poate asa?

Dorul de trecut


Pe drumul prafuit desculta m-am lasat
Am dat la spate gandul la tine si-n lume am plecat,
Am incercat sa m-amagesc cantand ca-ndragostita
Ce am ales pentru o viata o dragoste neantalnita.

Ma-ndrept cu pas grabit spre casa parinteasca
Sa strang la piept parintii si vatra romaneasca
C-am stat mult timp plecata si-n urma am lasat
Casa, pe cei dragi si tot ce mi-a fost drag.

In aerul curat si roua pura cristalina
E tot ce-mi pot dori mai mult si-o strangere de mana,
Din partea celor ce crescand ei m-au vazut
Si a parintilor o sarutare caci mult au suferit.

Am vrut sa-mi fac o soarta, o cale si un tel
Sa fiu a mea stapana, sa am destinul meu,
Si mi-am facut de toate, si faima si destin
Dar anii au trecut ningand peste-al meu chip.

Timpul a trecut ca praful ce-n zari dispare
M-am trezit deodata singura si amintirea doare,
Ca nu am stat langa cei pe care i-am iubit
Le-am dat multa tristete si i-am dezamagit.

IMI BEAU AMARUL

In seara asta vreau sa beau sa ma imbat
Sa-mi cant sufletul ce-mi plange si amarul sa-mi inec,
Vreau sa strig in gura mare si lumii sa povestesc
Cum ca dragostea-ncet moare si de durere ma topesc.

Privesc in jur si totul in jurul meu plange
Cui as putea sa-mi descarc sufletul, ca inima-n bucati
mi se rasfrange,
As vrea sa zbor in ceru-nalt si de-acolo sa privesc
Sa nu am sentimente si nici inima sa imi ranesc.

Dar sunt singura si trista intr-o lume ratacita
Imi beau sufletul amar, ca de viata-mi este frica,
Ratacesc pe strazi pustii si nu stiu unde ma-ndrept
Ratacesc si nu stiu unde si amarul mi-l inec.

Privesc pierduta cum sticla de pe masa incetul se termina
Ca durerea ce o simt e mult mai mare si bautura n-o alina,
Privesc in jur si-mi pare ca toti pe mine ma condamna
As vrea pe toti sa ii lovesc si sa dispar in goana.

Ma simt straina, ma simt stingher
Asta nu e viata mea, e un vis etern,
Ma simt usoara ca un fulg de nea
Ce rataceste ziua-n amiaza mare, pe o straduta-ngusta
langa o cafenea.

Soarele ce straluceste si vantul ce usor ma racoreste
Ma poarta-n zari inalte si-mi deschide porti albastre,
Zbor ca vantul, lin ca gandul si cutreier tot pamantul
Zbor sa-mi linistesc suspinul, amarul, tristetea si destinul.

Trezita brusc din acest vis intarziat
Ma-ntreb ce s-a-ntamplat cu adevarat,
Ca sufletu-mi la fel de trist si-ngreunat
Doare tot mai mult, nu s-a mai alinat.

Din dulcea mea betie in care am cazut
Totul este la fel, e ca la-nceput,
Durerea ce o simt in piept si-n sufletu-mi ranit
Nu are vindecare, amoru-i ratacit.

Cand ceru-nalt albastru in doua se v-a despica
Poate voi reusi sa aflu raspuns la toata povestea mea,
C-am suferit de cand ma stiu si poate inca voi mai suferi
Atata timp cat voi trai, dragoste nu voi mai oferi.

M-am imbatat cu vise, tristete si alcool
Am strans durerea-n mine si-am plans in dormitor,
Am strabatut cu gandul pamantul si ratacind prin ani
Am alungat iubirea si mi-am facut dusmani.

Mi-am indreptat privirea catre un univers demult pierdut
Am vrut sa las in urma ce-a fost, s-o iau de la-nceput,
Sa vad in jurul meu tot ceea ce-i frumos si ceea ce-i placut
Sa las in urma amintirea ca tare m-a durut.

Din ceea ce am vrut nimic nu s-a schimbat
Minte-mi zboara aiurea e de necontrolat,
Paharul de pe masa se schimba tot mai des
As vrea sa-l pot lasa, e prea tarziu, nu mai am de ales.

Mintea-mi este ratacita, privirea-mi joaca feste
Starea ce o simt e tot mai rea, dar frica nu-mi mai este,
Simt o forta ce se naste din suflet si in iubire
As vrea viata sa-mi traiesc in liniste si pretuire.